(1) Condiţiile de formă ale unui act juridic sunt stabilite de legea care îi cârmuieşte fondul.
(2) Actul se consideră totuşi valabil din punct de vedere al formei, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de una dintre legile următoare:
a) legea locului unde a fost întocmit;
b) legea cetăţeniei sau legea reşedinţei obişnuite a persoanei care l-a consimţit;
c) legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care examinează validitatea actului juridic.
(3) În cazul în care legea aplicabilă condiţiilor de fond ale actului juridic impune, sub sancţiunea nulităţii, o anumită formă solemnă, nicio altă lege dintre cele menţionate la alin. (2) nu poate să înlăture această cerinţă, indiferent de locul întocmirii actului.