(1) Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui mijloc de transport sunt supuse:
a) legii pavilionului pe care îl arborează nava sau legii statului de înmatriculare a aeronavei;
b) legii aplicabile statutului organic al întreprinderii de transport pentru vehiculele feroviare şi rutiere din patrimoniul ei.
(2) Legea menţionată la alin. (1) se aplică deopotrivă:
a) bunurilor aflate în mod durabil la bord, formându-i dotarea tehnică;
b) creanţelor care au ca obiect cheltuielile efectuate pentru asistenţa tehnică, întreţinerea, repararea sau renovarea mijlocului de transport.