(1) Dacă destinatarul nu este găsit, refuză sau neglijează preluarea bunurilor ori dacă există neînţelegeri privind preluarea bunurilor între mai mulţi destinatari sau din orice motiv, fără culpa sa, transportatorul nu poate preda bunurile transportate, acesta va solicita imediat instrucţiuni expeditorului, care este obligat să i le transmită în maximum 15 zile, sub sancţiunea returnării bunurilor către expeditor, pe cheltuiala acestuia, sau a vânzării lor de către transportator, după caz.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1), dacă există urgenţă sau bunurile sunt perisabile, transportatorul va retransmite expeditorului bunurile, pe cheltuiala acestuia, sau le va vinde, potrivit art. 1.726, fără să mai solicite instrucţiuni expeditorului.
(3) La sfârşitul perioadei de depozitare sau la expirarea termenului pentru primirea instrucţiunilor expeditorului, obligaţiile transportatorului sunt cele de la depozitul gratuit, cu obligaţia pentru expeditor de a-i rambursa integral cheltuielile de conservare şi depozitare a bunurilor.
(4) Transportatorul va fi despăgubit de destinatar sau expeditor, după caz, pentru pagubele cauzate de întârzierea destinatarului în preluarea bunurilor transportate.