(1) Succesibilii, creditorii moştenirii şi orice persoană interesată pot cere notarului competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din patrimoniul succesoral, toate cheltuielile care se vor face în acest scop fiind în sarcina moştenirii.
(2) Dacă succesibilii sau persoanele care deţin bunuri din patrimoniul succesoral se opun, efectuarea inventarului este dispusă de către instanţa judecătorească de la locui deschiderii moştenirii.
(3) Inventarul se efectuează de către persoana desemnată prin acordul succesibililor şi al creditorilor sau, în lipsa unui asemenea acord, de către persoana desemnată fie de notar, fie, după caz, de instanţa de judecată competentă.